Grupul Ferrero retrage ciocolata Kinder de la raft în mai multe țări europene, după ce a existat suspiciunea că acest sortiment de ciocolată ar fi legat cumva de unele focare de salmonella descoperite recent.
Compania a luat această măsură, deși a precizat că deocamdată nu a fost depistată salmonella în niciun ou de ciocolată Kinder cu surprize și nici în vreun alt produs Ferrero. Măsura este însă una de precauție.
Decizia vizează produsele care erau fabricate în localitatea belgiană Aarlon și care erau vândute mai apoi în Belgia, Marea Britanie, Franța, Germania și Suedia.
„Focarul este caracterizat de o proporţie neobişnuit de mare de copii spitalizaţi, unii dintre ei având simptome clinice severe, cum ar fi diaree cu sânge”, a declarat Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).
Agenţia nu a menţionat Ferrero sau orice altă companie în declaraţie, dar a avertizat miercuri că toate cazurile raportate au fost în principal în rândul copiilor cu vârsta sub 10 ani, potrivit Reuters.
Agenţia a precizat ulterior că au fost implicate ouăle de ciocolată Kinder, dar nu a precizat dacă problema se referă exclusiv la aceste produse.
Focare de salmonella au apărut în Marea Britanie, unde numărul pacienților a ajuns la 63. În Franța au fost confirmate 21 de cazuri, iar 15 dintre acestea se referă la persoane care consumaseră din loturile de produse Kinder care au fost retrase ulterior de la vânzare, susține serviciul francez de sănătate publică. Și mai grav este faptul că vârsta medie a persoanelor afectate este de 4 ani.
Sursa foto: Pexels.com